Ce este Profesorul Virtual NEW EDU?

Profesorul Virtual este un instrument educațional bazat pe inteligență artificială, conceput pentru situațiile în care elevul are nevoie de o explicație suplimentară.

Poate fi utilizat pentru:

• teme;
• recapitulare;
• clarificarea unor noțiuni;
• pregătirea unui test;
• exerciții suplimentare;
• momentele în care copilul se blochează între două ședințe de pregătire.

Interacțiunea este simplă.
Elevul poate să scrie întrebarea, să vorbească sau să fotografieze exercițiul din caiet ori manual.
Nu trebuie nici măcar să știe cum să formuleze perfect problema.Poate începe cu:

„Nu înțeleg cerința.”

sau:

„Nu știu de unde să încep.”
Din acel moment începe procesul de ghidare.

Nu face tema în locul copilului. Îl ajută să înțeleagă.

Aceasta este, probabil, cea mai importantă caracteristică a unui profesor virtual conceput pentru educație.
În loc să ofere imediat rezolvarea completă, îl poate ajuta pe elev să parcurgă problema etapă cu etapă.
Să luăm un exemplu simplu.
Copilul are de calculat aria unui dreptunghi și nu știe cum să înceapă.
În loc să primească direct calculul și rezultatul, poate fi întrebat:

„Ce formulă folosim pentru aria dreptunghiului?”

După ce identifică formula, urmează următorul pas:

„Ce valori avem în problemă?”

Apoi:

„Cum le introducem în formulă?”

Diferența pare mică, dar din punct de vedere educațional este esențială.
În primul scenariu, copilul primește o rezolvare.
În al doilea, construiește rezolvarea.
Iar ceea ce învață în acest proces poate folosi ulterior și la alte exerciții.

De la „Nu știu” la „Știu care este primul pas”

Pentru un elev, blocajul nu apare întotdeauna pentru că nu cunoaște materia.
Uneori problema este că nu știe cum să înceapă.
O cerință mai lungă, o formulare diferită de cea întâlnită la clasă sau un exercițiu care combină mai multe noțiuni poate crea rapid senzația că problema este prea dificilă.
În astfel de situații, descompunerea exercițiului în etape simple poate face o diferență importantă.

Procesul poate arăta astfel:

1. Înțelegerea cerinței

Ce avem de aflat?
Ce informații ne oferă problema?

2. Alegerea metodei

Ce regulă, formulă sau noțiune ar putea fi utilă?

3. Rezolvarea

Aplicăm metoda pas cu pas.

4. Verificarea

Rezultatul obținut este logic? Putem verifica rezolvarea?Â
Copilul nu mai vede în fața lui „o problemă pe care nu o știe”, ci o serie de pași pe care îi poate aborda separat.

Un avantaj important: copilul poate întreba din nou

Într-o clasă cu mai mulți elevi, profesorul trebuie să gestioneze timpul întregului grup.
Unii copii înțeleg o explicație de la prima prezentare.
Alții au nevoie să o audă încă o dată.
Sau de trei ori.
Sau au nevoie de aceeași idee explicată printr-un exemplu diferit.
Nu este neobișnuit ca un elev să evite să mai pună o întrebare pentru că are impresia că:

„Ar fi trebuit să înțeleg deja.”

În interacțiunea cu un instrument virtual, această barieră poate fi mult mai mică.

Copilul poate spune:

„Nu am înțeles.”
„Poți să îmi explici mai simplu?”
„Îmi dai un alt exemplu?”
„La școală am făcut puțin diferit.”

Explicația poate fi reluată fără grabă, până când copilul reușește să facă legătura dintre informații.

Mai multă autonomie pentru copil

Unul dintre obiectivele importante ale educației este ca elevul să devină treptat capabil să lucreze singur.

Nu să nu mai ceară niciodată ajutor, ci să știe:

• când are nevoie de ajutor;
• ce nu înțelege;
• ce întrebare trebuie să pună;
• cum poate verifica o informație;
• cum să descompună o problemă;
• cum să continue atunci când întâlnește un obstacol.

Din această perspectivă, un Profesor Virtual nu este valoros pentru că poate răspunde la foarte multe întrebări.
Este valoros dacă îl ajută pe copil să ajungă, în timp, să își pună singur întrebările potrivite.

Mai puțin stres pentru părinți în jurul temelor

Probabil că mulți părinți cunosc situația:

• Copilul vine cu exercițiul.
• Părintele îl citește.
• Încearcă să își amintească materia.

Apoi apare inevitabil:

„Dar vouă cum v-a explicat profesorul?”
Urmează uneori 20–30 de minute de încercări, explicații și frustrări de ambele părți.
Problema nu este lipsa de implicare a părintelui.
Din contră.
Doar că un părinte nu trebuie să fie în fiecare seară profesor de matematică, limba română, istorie sau științe.
Profesorul Virtual poate deveni un punct suplimentar de sprijin pentru copil exact în aceste momente.
Părintele rămâne implicat în educația lui, dar nu trebuie să preia de fiecare dată rolul profesorului.
Iar tema poate reveni la ceea ce ar trebui să fie: responsabilitatea și exercițiul copilului.

Util nu doar la teme, ci și pentru recapitulare

Profesorul Virtual poate avea un rol important și înaintea testelor.
În loc să citească mecanic mai multe pagini din caiet, elevul poate transforma recapitularea într-un proces activ.

De exemplu:

• „Ajută-mă să recapitulez fracțiile.”
• „Pune-mi cinci întrebări din această lecție.”
• „Explică-mi din nou partea pe care am greșit-o.”
• „Dă-mi un exercițiu asemănător.”

Astfel, recapitularea nu mai înseamnă doar recitirea informației.
Copilul verifică dacă a înțeles-o și dacă o poate folosi.

Profesorul Virtual nu înlocuiește profesorul

Este important să facem această diferențiere.
Un profesor real face mult mai mult decât să răspundă la întrebări.
Observă copilul.
Îi identifică lacunele.
Îi urmărește progresul.
Înțelege unde pierde ritmul și unde are potențial.
Construiește o strategie de pregătire.
Îl motivează și adaptează procesul educațional în funcție de evoluția lui.
Aceste lucruri nu dispar odată cu apariția inteligenței artificiale.
Dimpotrivă, tehnologia poate completa activitatea profesorului.

În modelul NEW EDU, cele două roluri pot funcționa împreună:

• Profesorul construiește direcția de învățare și urmărește progresul.
• Profesorul Virtual poate oferi continuitate atunci când elevul lucrează individual.

Dacă marți copilul participă la o ședință de pregătire, iar joi se blochează la un exercițiu asemănător, nu este obligatoriu să rămână cu problema nerezolvată până la următoarea întâlnire.
Poate cere o explicație suplimentară și poate continua să lucreze.

Învățarea poate continua și între ședințe

• Pregătirea unui copil nu se reduce la cele una sau două ore petrecute săptămânal cu profesorul.
• Progresul apare și din ceea ce face între aceste întâlniri.
• Din exercițiile lucrate singur.
• Din întrebările pe care învață să le pună.
• Din greșelile pe care le înțelege.
• Din momentele în care încearcă încă o dată.
• Aici poate apărea unul dintre cele mai interesante roluri ale inteligenței artificiale în educație: continuitatea.
• Elevul nu trebuie să aibă un profesor disponibil permanent.
• Dar poate avea la dispoziție un instrument care îl ajută să depășească un blocaj și să continue procesul început împreună cu profesorul.

Dar inteligența artificială poate greși?

Da. Și este important ca elevii să învețe acest lucru.
Un instrument bazat pe inteligență artificială poate genera uneori o explicație incompletă sau o informație care trebuie verificată.
De aceea, educația pentru utilizarea AI nu ar trebui să îi învețe pe copii:

„Calculatorul spune asta, deci sigur este corect.”

Dimpotrivă.

Ar trebui să îi obișnuiască să întrebe:

• „Are sens?”
• „Pot verifica?”
• „Este în concordanță cu ceea ce am învățat?”
• „Ar trebui să întreb profesorul?”

Capacitatea de a analiza critic un răspuns generat de tehnologie va deveni, probabil, o competență din ce în ce mai importantă pentru generațiile actuale.

Copiii vor folosi AI. Important este cum îi învățăm să îl folosească.

Inteligența artificială va face parte din viața educațională și profesională a copiilor de astăzi.

De aceea, poate că întrebarea corectă nu mai este:

„Ar trebui elevii să folosească AI?”

Ci:

„Cum îi învățăm să îl folosească responsabil?”

Există o diferență enormă între un copil care folosește inteligența artificială pentru a copia o rezolvare și unul care o folosește pentru a spune:

„Nu am înțeles pasul acesta. Explică-mi.”

Prima variantă elimină procesul de învățare.

A doua îl poate susține.

Tocmai de aceea, tehnologia educațională ar trebui construită în jurul unei idei simple:

AI nu trebuie să elimine efortul copilului. Trebuie să facă acel efort mai bine direcționat.

De la „Nu pot” la „Mai încerc o dată”

Poate că acesta este, în final, cel mai important rezultat pe care îl poate avea un asemenea instrument.
Nu o temă terminată mai repede.
Nu un răspuns obținut instantaneu.
Ci schimbarea reacției copilului atunci când întâlnește ceva dificil.

De la:
„Nu știu.”
la:
„Cu ce ar trebui să încep?”

De la:
„Nu pot.”
la:
„Mai explică-mi o dată.”

Și, în cele din urmă:
„Cred că am înțeles. Mai încerc singur.”
Acolo începe autonomia reală în învățare.