În calitate de cadru didactic universitar în fiecare an am derulat întâlniri și prezentări deschise în cadrul liceelor din întreaga țară și chiar din țări vecine. De asemenea, am fost responsabilă cu menținerea și dezvoltarea unor legături de colaborare reciproc avantajoase între Universitate și o serie de licee din București și din țară.
Urmare acestor colaborări și ca rezultat al interacțiunilor repetate cu elevii de liceu, potențiali studenți, am constatat că există o conexiune deficitară între nivelul preuniversitar de studiu (liceu) si nivelul universitar ceea ce conduce la o serie de probleme pentru elevi/viitori studenți: alegerea parcursului universitar în funcție de criterii eronate, neintegrarea în mediul universitar, incapacitatea de a lua o decizie privind domeniul preferat de studiu universitar, lipsa descoperirii pasiunii și a vocației la timp, lipsa așa numitelor soft skills etc.
Toate acestea au ca efect procentul îngrijorător (circa 80%) al absolvenților care lucrează în alt domeniu decât cel pentru care s-au pregătit de cele mai multe ori 5 ani (3 ani studii de licență și 2 ani studii de masterat) și neadaptarea pe piața muncii. Tinerii trebuie informați la timp, încă din perioada liceului, asupra variantelor pe care le au la dispoziție pentru viitor.
De asemenea, meritul experiențelor amintite anterior constă în identificarea nevoii pronunțate a tinerilor de învățare prin metode moderne și tehnologii inovative. Cerințele actuale ale lumii globale solicită trecerea la nivelul următor în domeniul educației, nivel ce presupune un sistem nou de colaborare axat pe digitalizare.
Și acesta este fondul pe baza căruia au apărut cluburile educaționale. Programe de educație complexe prin care urmărim atât transmiterea informațiilor de specialitate (cursuri) dar și integrarea evenimentelor de informare atât de utile pentru elevi.